Politic

Ghici cine mai vrea să fie primar al Brașovului?

 

După ce neamțul cu nume slav Macedonschi a avut nefericita idee de a-i deranja pe băutorii de bere – de la festivalul ce-a distrus arena Liceului Sportiv – cu anunțul intenției sale de a candida la Primăria Brașov, se ivesc și alți pofticioși. 

La PSD este, ni se spune, competiție în trei: Sorin Susanu, de la Protecția Consumatorilor, Cătălin Leonte, de la niște firme, și Răzvan Popa, de peste tot. Se zvonește că de pe-acum cel mai avantajat ar fi Leonte, în sensul că dacă nu e nominalizat de PSD drept candidat de primar, ar avea și la PNL o ușă (între)deschisă. Măcar așa, ca strategie gen „încurcă-i, drace”…

Gurile rele spun că a mai apărut un aspirant. Din Brașov, dar care de câțiva ani își face veacul în București.  A fost în PNL, a trecut nițel în PDL, de unde a demisionat în luna mai 2013, pentru a se întoarce la primul amor. Politic, firește. Acum este în „marele PNL”, coleg, cum ar veni, cu foștii colegi din partidele pe care anterior le-a părăsit. Ei, încercând să profite că se știe cu co-președintele PNL Alina Gorghiu de pe vremea juneții, când amândoi activau la tineretul liberal, Gabriel Andronache trage sfori la București pentru a fi parașutat de-acolo direct candidat la Primăria Brașov. O variantă care displace peneliștilor de-aici, dar place foarte tare pesediștilor: cu Andronache contracandidat, șansele lor de a obține pentru prima dată funcția de primar cresc substanțial.     


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button