BRAȘOV. 57 de elevi învață după gratii

Penitenciarul Codlea a organizat ieri festivitatea de deschidere a noului an școlar pentru 57 de persoane private de libertate. La ceremonie au participat cadrele didactice ce vor preda materiile pe întreaga durată a anului școlar pentru persoanele private de libertate înscrise la cursurile școlare, conducerea instituției, precum și lucrători ai serviciului de reintegrare socială din cadrul penitenciarului. Efectivul înscris în anul școlar 2015-2016 cuprinde 57 de elevi, dintre care 14 în învățământul primar, 30 de elevi în învățământul gimnazial și 13 persoane pentru clasele IX – X. Programa școlară cuprinde aceleași materii și bareme de evaluare ca în toate școlile similare din sistemul educațional românesc. Ciclul primar se desfăşoară în forma de învăţământ de zi, în timp ce ciclul gimnazial şi liceal, în regim de frecvenţă redusă.
La eveniment s-a dat citire mesajului directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor adresat cadrelor didactice, angajaţilor din sistemul administraţiei penitenciare precum şi persoanelor custodiate de la nivelul fiecarei unităţi de detenţie.
Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele private de libertate care promovează un an școlar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă.
„Penitenciarul Codlea îşi desfăvârşeşte misiunea de serviciu public aflat în slujba comunităţii, prin constanta preocupare pentru compensarea deficitului educaţional şi prin transmiterea de valori fundamentale populaţiei carcerale”, a declarat subinspector Liviu Marian Matache, purtător de cuvânt al Penitenciarului Codlea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






