Educaţie

BRAȘOV. Elevii din Hârseni pot de acum „să învețe de plăcere”

  • harseni-2.jpg
  • harseni-3.jpg
  • harseni-inainte-1.jpg
 

Cei 250 de copii care frecventează cursurile Școlii Gimnaziale „Prof. Dr. Ioan Cerghit” din Hârseni vor beneficia din acest an școlar de programul „școală după școală” (after school) ce se va desfășura în clădirea proaspăt renovată și amenajată. Lucrările de renovare și dotare derulate în cadrul proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară” s-au încheiat, astfel finalizându-se prima etapă a programului „Învățare din plăcere”. Începând chiar de astăzi, elevii vor participa la activitățile educative după școală și vor primi o masă caldă.

Investiția de la Hârseni este una dintre cele 14 pe care două fundații prezente la nivel național, una a unui trust media și cealaltă a  unei companii de telefonie mobilă, le fac în Transilvania, Banat și Crișana, în cadrul proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară”. În cadrul proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară”, fundaţia trustului media construiește, renovează, dotează şi implementează programe educaţionale în 14 zone rurale din 12 județe ale țării. Scopul acestora este să combată excluziunea socială, abandonul şcolar şi analfabetismul și, totodată, să dezvolte spiritul antreprenorial și voluntariatul. Totodată, proiectul face parte din Programul strategic de Investiţie în Mediul Rural al celeilalte fundaţii, care se desfășoară la nivel național, susţinând dezvoltarea de proiecte în domeniile educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele şi oraşele mici din România.

Activități recreative și o masă caldă

Lucrările de renovare au constat în refacerea acoperișului, placarea tavanului, zugrăvirea interioară și exterioară a clădirii, montarea de uși și geamuri de termopan, lambriuri și parchet laminat, instalarea sobei pe lemne, montarea instalației electrice și sanitare, precum și a grupului sanitar nou cu încălzitor de apă. În galeria foto puteți vedea cum arăta înainte și cum ară acum unitatea școlară din Hârseni. Urmează să fie livrate mobilierul și instrumentele de meșteșugărit ce vor fi utilizate la activitățile din programul „școală după școală” – ateliere, activități recreative.

Pentru că peste 30% dintre elevii școlii provin din familii pentru care a-și ține copilul la școală înseamnă un efort uriaș, obiectivul programului „Învățare din plăcere” este de a combate absenteismul și abandonul școlar. Iar asigurarea unei mese calde reprezintă o componentă importantă. „De acest program vor beneficia cei 84 de elevi din ciclul primar, clasa pregătitoare și clasele I-IV, în zilele de luni, miercuri și vineri”, a spus Lenuța Manta, învățătoare la Școala „Prof. Dr. Ioan Cerghit” din Hârseni. Acestora li se adaugă alți aproape 40 de școlari care vor participa și la cursurile de meșteșugărit, în cadrul cărora copiii vor învăța tradițiile zonei, în special țesutul.

Coordonatoarea programului de la Hârseni este prof. Marcela Suciu – bibliotecar la Școala „Prof. Dr. Ioan Cerghit”, care își dorește ca toți elevii „să vină cu plăcere la școală”. De aceea programul „Învățare din plăcere” reprezintă primul pas pentru a le acorda copiilor de aici șansa la o viață mai bună.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button