Cum au votat europarlamentarii români propunerea CE privind cotele de imigranți
Parlamentul European a aprobat astăzi propunerile Comsiei Europene privind gestionarea crizei refugiaţilor, inclusiv repartizarea a 160.000 de imigranţi între statele membre ale blocului comunitar, se arată într-un comunicat al Legislativului european.
Comisia Europeană a propus relocarea a 120.000 de solicitanţi de azil în interiorul UE – în plus faţă de propunerea din luna mai care prevedea mutarea a 40.000 de persoane – un mecanism permanent de distribuţie, o listă a ţărilor de origine sigure, care să faciliteze repatrierile rapide ale solicitanţilor de azil ale căror cereri au fost refuzate şi modalităţi legale de migraţie către UE. În urma dezbaterii, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie pe această temă cu 432 de voturi pentru, 142 împotrivă şi 57 de abţineri.
Dintre europarlamentarii români 15 au votat „pentru”, doi „împotrivă”, opt s-au abținut, iar şapte nu au votat.
Cei care au votat „pentru” sunt Victor Boştinaru, Daniel Buda, Andi Cristea, Mircea Diaconu, Damian Drăghici, Monica Macovei, Ramona Mănescu, Sigfried Mureşan, Norica Nicolai, Emilian Pavel, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Claudiu Tănăsescu, Adina Vălean şi Renate Weber.
Împotrivă au votat Csaba Sogor şi Iuliu Winkler. S-au abținut Doru Claudian Frunzulică, Maria Grapini, Cătălin Ivan, Victor Negrescu, Laurenţiu Rebega, Daciana Sârbu, Mihai Ţurcanu şi Traian Ungureanu, iar Doru Claudian Frunzulică, Maria Grapini, Cătălin Ivan, Victor Negrescu, Laurenţiu Rebega, Daciana Sârbu, Mihai Ţurcanu şi Traian Ungureanu nu și-au exprimat opțiunile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.