Politic

Dr. Raed Arafat, împotriva dublei finanțări a sistemului privat de sănătate

 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat astăzi, citat de Agerpres, că este imoral și incorect ca unitățile medicale private să primească bani atât din fonduri publice și să mai ia și de la pacienți pentru aceleași servicii. „Finanțarea din fondurile publice a sectorului privat trebuie făcută cu foarte mare responsabilitate și cu gândire a ce finanțăm. Ce ar fi imoral este să iei fonduri publice și după aceea să mai iei bani de la pacient când vine la tine, peste fonduri publice, pentru a oferi aceste servicii în sectorul privat. Acesta este un aspect pe care, personal, l-aș considera incorect. Asta înseamnă că este o limitare de accesare și accesul devine permis numai celor care pot să vină cu suplimentul de bani, neexistând încă la noi răspândite foarte bine asigurările private complementare de care este nevoie ca să poată să suplimenteze finanțarea sistemului medical”, a explicat dr. Arafat.

Oficialul MAI a mai spus că „a lucra în ambele sectoare în același timp, pentru personalul sanitar creează o problemă foarte mare legată de modul în care cele două sectoare interacționează în mod etic și moral. Dacă vrei să lucrezi ca medic, asistent, în sectorul public dimineața și în sectorul privat după-masă, aceeași sursă de finanțare și să se intersecteze pacienții între cele două sectoare fără să existe nici o reglementare, normal că nu este un aspect moral”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button