Pacienţii români cu hepatita C, printre primii din Europa care primesc tratament fără interferon
Aproximativ 5.000 de pacienţi cu hepatită C sunt primii care vor primi tratament fără interferon, întrucât negocierile pentru achiziţia cost-volum acestor medicamente a fost încheiată, România obţinând cel mai mic preţ din Europa, a declarat, astăzi, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.Î n SUA, de unde provin producătorii, preţul fusese calculat anul trecut la 1.000 de dolari pastila şi 94.500 de dolari un tratament complet.
„Negocierile cost-volum s-au încheiat. Vom anunţa câştigătorii, aşteptăm apoi 15 zile contestaţiile. După care, primii aproximativ 5.000 de pacienţi vor fi supuşi investigaţiilor pentru a primi tratamentul”, a explicat ministrul, citat de Mediafax.
România intră astfel în topul primelor cinci ţări din Europa unde bolnavii cu hepatită C, stadiul IV, vor primi cea mai nouă terapie, care oferă şanse de vindecare în proporţie de 98 la sută, dacă este respectat cu stricteţe tratamentul. „Vom fi între primele ţări din Europa în care este utilizată terapia cu introferon free în hepatita C (fibroză 4). Este vorba probabil de aproximativ 5.000 de pacienţi. Sperăm ca, începând din octombrie, bolnavii să-şi primească tratamentul”, a mai spus Bănicioiu.
La rândul lui, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a spus că pacienţii trebuie să îşi ia angajamentul că vor respecta regulile tratamentului. „Nu dau tratament atât de scump, pentru ca apoi cineva să şi-l întrerupă după două săptămâni. Acel tratament trebuie luat la oră fixă, nu când vrea bolnavul. Se vindecă 98 la sută, dar trebuie să respecte sigur acel tratament”, a explicat Ciurchea.
Preşedintele CNAS declara, în 28 iulie, că România este printre puţinele ţări în care va fi introdus acest nou tratament pentru hepatita C. „Vom da tratament pentru toţi pacienţii cu fibroză grad IV, fie că sunt 4.000 – 5.000 sau 6.000. Şi pacienţii transplantaţi vor fi şi ei printre primii care vor primi acest tratament nou fără interferon. (…) Tratamentul durează 12 săptămâni”, declara Vasile Ciurchea, pe 28 iulie, la o conferinţă privind Ziua Mondială a Hepatitei.
Terapia, prezentată şi la Braşov
Noutatea a fost prezentată la finele lunii mai şi la cea de-a şaptea ediţie a Congresului Naţional al pacienţilor cu afecţiuni hepatice, organizat de către asociaţia Sano-Hep România, la Brașov.
„Noile molecule se adresează exact celor care sunt în stadiile F3 și F4, adică stadii avansate, oameni care sunt pe listă pentru transplantul hepatic și pentru care tratamentele clasice de până acum, chiar și cele de ultimă generație, cu interferon, nu au dat rezultat. Acum, datorită aprobării date de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Sănătate, au o șansă la viață, o viață normală, neafectată de boală”, a declarat brașoveanul Gheorghe Ionescu, președintele Sano-Hep. Pe lângă rata de succes a tratamentului, are multe alte avantaje, spun medicii: sunt doar tablete care se administrează, este un timp de administrare mult mai scurt, de 12 săptămâni, în general. Şi este mult mai bine tolerată decât terapia veche, având efecte adverse mult scăzute.
Acestea fac parte din tratamentele inovatoare pentru afecțiunile hepatice tip C, care au fost recent introduse de sistemele de sănătate din Europa. De exemplu, în Franța, în luna noiembrie 2014 a fost introdus tratamentul interferon free (fără interferon). România este a treia țară europeană care introduce tratamentele de ultimă generație pentru hepatita C. Studiile care au dus la descoperirea noului tratament au costat peste un miliard de dolari şi au durat zece ani. Medicamentele sunt produse de mai multe companii farmaceutice din Statele Unite, aceleaşi care au făcut şi cercetarea.
Finanţare pentru 2015
Executivul a adoptat în luna mai o ordonanță de urgență prin care se creează cadrul legal pentru asigurarea unor fonduri suplimentare în domeniul sănătății și pentru introducerea unor noi medicamente destinate tratamentului unor afecțiuni.
Actul normativ reglementează faptul că în anul 2015 se pot încheia contracte cost-volum/cost-volum-rezultat în limita creditelor de angajament aprobate la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Această modificare legislativă va face posibilă includerea în tratament a unui număr mai mare de pacienți cu o rata mare de răspuns la tratament, printre care și molecule pentru tratamentul fără interferon al hepatitelor virale, cronice și ciroze hepatice tip C.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.