Politic

BRAȘOVEANCA Roxana Mînzatu nu mai este secretar de stat la Fondurile Europene

 

Premierul Victor Ponta a decis s-o elibereze pe braşoveanca Roxana Mînzatu din funcţia de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, pe care o oucpa din luna martie a acestui an. Ea a fost numită tot de premierul Victor Ponta în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al noii Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP). În acelaşi timp, Bogdan-Paul Dobrin a fost eliberat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), conform unei decizii semnate de premier. De asemenea, Marius-Cătălin Gogescu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al ANRMAP.

Agenţia a fost înfiinţată în iunie anul acesta printr-o ordonanţă de urgenţă. Noua instituţie preia atribuţiile şi personalul de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), de la Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (UCVAP) şi de la compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice. ANAP este o structură formată prin unirea ANRMAP cu UCVAP, dar deocamdată ANRMAP şi UCVAP funcționează după legislaţii proprii. Noua instituţie se va afla în subordinea Ministerului Finanţelor.

Braşoveanca Roxana Mînzatu are 35 de ani şi a mai fost subprefect al judeţului Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button