ANCHETĂ. Bărbat găsit mort de către colegul de apartament
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost găsit fără suflare, ieri seară, într-o locuință din Bistrița-Năsăud, de către colegul său de apartament, de-abia întors din vacanță. Din primele cercetări, ar fi vorba despre o sinucidere, dar este luată în calcul și varianta unei crime.
Conform presei centrale, bărbatul de 37 de ani locuia cu chirie în Bistrița, alături de un prieten. Colegul de apartament s-a întors din vacanță ieri seară și a dat peste cadavru, fără a găsi vreun bilet de adio. Trupul neînsuflețit nu prezenta urme de violență, iar ușa de la intrare nu era forțată.
„La fața locului a fost identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Năsăud, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul”, a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Bistrița-Năsăud, Mina Resteman.
Potrivit cunoscuților, bărbatul avea, alături de cei doi frați ai săi, ateliere în care fabricau ferestre și uși termopan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.