Update BRAŞOV. A murit din propria vină, intrând cu autovehiculul pe contrasens, într-un TIR!
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, accidentul rutier de azi-noapte, de pe DN 1 (între Perşani şi Şercaia), soldat cu decesul unui bărbat de 31 de ani, s-a produs chiar din cauza victimei. În fapt, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, ne-a explicat că bărbatul conducea dinspre Sibiu către Braşov, în momentul în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ajuns cu autovehiculul pe contrasens, unde s-a izbit de TIR. Şoferul în vârstă de 31 de ani nu a avut nici o şansă de supravieţuire… Celălalt conducător auto a scăpat cu leziuni uşoare, conform sursei citate. Poliţiştii rutieri continuă cercetările. Accidentul a avut loc în jurul orelor 22.30.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident, azi-noapte!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.