Adolescent condamnat la 11 ani de închisoare, pentru sprijinirea teroriștilor din Statul Islamic!
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost condamnat, astăzi, la 11 ani și 4 luni de închisoare, pentru sprijin material acordat jihadiștilor din gruparea Statul Islamic. Sentința a fost dată în statul american Virginia, potrivit Agerpres. Ali Shukri Amin a plecat „vinovat” în iunie. El este primul minor condamnat în SUA pentru o asemenea faptă. Potrivit presei internaționale, puștiul era foarte activ pe Twitter și a trimis peste 7.000 de mesaje de sprijin față de Statul Islamic pe rețeaua socială. Într-un dintre mesaje, el le-a dat sfaturi pentru a utiliza bitcon-ul, o monedă virtuală și pentru a cripta schimburile lor online. Totodată, le-a oferite ajutor simptazanților care doresc să meargă în Siria, pentru a lupta alături de extremiști. Cei care folosesc internetul, pentru a-i susține pe islamiștii radicali vor fi urmăriți cu tot atâta vigilență ca și cei care pun mâna pe arme, pentru a merge la lupte, potrivit autorităților americane. Avocatul lui Ali Shukri Amin l-a descris pe client drept un elev excelent, provenit dintr-o familie bună, care era revoltat pur și simplu de abuzurile la care este supus poporul sirian sub regimul lui Bashar Al-Assad.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.