Economic
Producția de miere de floarea soarelui este compromisă în acest an
Vicepreședintele Federației Asociațiilor Apicole Romapis, Constantin Dobrescu, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că producția de miere din cultura de floarea soarelui este foarte mică în acest an, din cauza utilizării pesticidelor, informează Agenția Agerpres. „Am avut o producție bună la rapiță și foarte bună la salcâm, dar la floarea soarelui, probabil că producția este mai puțin de jumătate din cât ar fi trebui să fie”, a explicat Constantin Dobrescu. Reducerea producției a fost cauzată de utilizarea de neonicotinoide pentru acest tip de cultură agricolă. În condițiile în care albinele au murit și producția este redusă, este clar că „trebuie să facem o legătură între cele două fenomene”, a precizat oficialul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.