Expres

BRAȘOV. Vikingii şi coloniştii saşi au animat Cetatea Râşnovului

  • DSC_0749_192213.JPG
  • DSC_0580_192214.JPG
  • DSC_0617_192215.JPG
  • DSC_0591_192216.JPG
  • DSC_0875_192217.JPG
  • DSC_0897_192218.JPG
 

În Grădina Cetăţii Râșnovului se încheie astăzi cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Reconstituire Istorică, iar ca de fiecare dată, organizatorii au oferit vizitatorilor câteva premiere. Astfel, pentru prima dată în istorie, în Grădina Cetății și-au întins corturile 43 de vikingi. Tot o premieră a fost participarea la eveniment a grupului râșnovean de reconstituire istorică „Living Rosenau”.

În plus, în cadrul acestui festival, sâmbătă, a fost lansat ghidul „Cum să realizezi un eveniment de reconstituire istorică”, elaborat de Ingrid Galadriel Aune Nilsen, manager de program, artist și manager cultural, dar și lidera trupei de reconstituire istorică „Trondheim Vikinglag”. Materialul este bazat pe modelul Festivalului viking de la Trondheim. „Eu am avut ideea acestui eveniment și în ultimii patru ani am fost coordonatorul său artistic, ocupându-mă de activități și de selecția invitaților”, a declarat autoarea ghidului. De asemenea, ea a lucrat și cu trupa „Living Rosenau” (Rosenau fiind numele vechi, săsesc, al Râşnovului, Oraşul Rozelor, al trandafirilor) care își dorește reconstituirea istoriei locale. De altfel, râșnovenii au în spate o documentație serioasă și au participat la ateliere în cadrul cărora au învățat să confecționeze haine istorice și au descoperit tainele jocului de rol. În acest an, trupa de reconstituire istorică a Râşnovului a făcut cunoscut oraşul, dar şi întreaga ţară a Bârsei în lume, prin participarea la unul dintre cele mai mari festivaluri de profil din Europa, „Hamar Medieval Festival” (în Norvegia). Evenimentul a avut loc la jumătatea lunii iunie, iar cei 14 membri ai grupului au realizat scene din viaţa cotidiană specifică zonei din secolul al XIII-lea, pornind de la informaţiile istorice existente în documentarea proiectului. Scenele „coloniştii saşi practicându-şi meşteşugurile”, „suita cavalerului teuton”, „familia de cumani” şi „reprezentanţii comunităţii româneşti” au  fost puse în practică și la acest final de săptămână, tema locală din acest an a evenimentului fiind colonizarea săsească din Transilvania.

Festivalul nu a fost ignorat de râșnoveni și turiști care, în ciuda vremii „scandinave”, au venit în număr mare să vadă cum se luptă vikingii, cum își pregătesc mâncarea, cum își confecționează hainele sau alte obiecte necesare în gospodărie sau luptă. De asemenea, au avut ocazia de a participa la ateliere și la prelegeri despre autenticitatea reconstituirilor istorice, au ascultat muzică scandinavă și au râs cu poftă în timpul scenetelor pregătite de vikingi. Au fost și jocuri tot cu specific viking la care au putut participa atât cei mici, cât și părinții sau bunicii lor.

Festivalul a fost organizat de Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Râșnov și Trondheim Vikinglag (Norvegia) și a fost o componentă a proiectului „Reconstituirea Istorică – instrument de valorificare culturală şi dezvoltare durabilă a comunităţii locale”, derulat în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015 și finanțat prin programul Promovarea Diversității în Cultură și Artă din Granturile SEE 2009-2014.

 

Citiți și:

BRAŞOV. Vikingii şi-au făcut tabăra în Cetatea Râşnov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button