Sport

BRAȘOV. Bogdan Burcea: „În meciul cu CSM București am câştigat-o pe Carmen Cartaş”

 

La finalul partidei de aseară, pierdută, 23-29 în fața formației CSM București, la „Bucharest Trophy”, antrenorul grupării Corona Brașov, Bogdan Burcea, a declarat: „A fost un meci în care am reușit mai puţine lucruri pozitive decât în cel cu Vardar, dar până la urmă sunt jocuri amicale. Un alt aspect care contează este că în meciul cu CSM am câştigat-o pe Carmen Cartaş. În altă ordine de idei, trebuie spus că este greu la acest nivel. Nu vreau să scuz fetele, prestaţia sau pe mine, însă nu e deloc uşor să ai meciuri la rând cu echipe de un asemenea calibru şi să joci constant foarte bine. Una peste alta, am avut chiar şi aşa multe lucruri bune, însă au fost şi ezitări care ne-au costat. Mai avem câteva zile până la startul sezonului şi trebuie să facem totul pentru a ne pune la punct cu lucrurile care nu funcţionează”.

La rândul ei, Carmen Cartaș, cea mai bună marcatoare a Coronei, cu 8 goluri, a menționat: „Cu Vardar am fost mai proaspete şi nu am făcut atât de multe greşeli ca în meciul contra celor de la CSM. Important este însă să reparăm ce este de reparat până la startul campionatului. Până la urmă, acest turneu ne-a prins bine, am jucat în compania unor echipe puternice şi asta e cel mai important. Cu siguranţă aceste jocuri tari ne vor ajuta în campionat”. 

CITEȘTE ȘI:

Corona BRAŞOV, tot mai departe de Bucharest Trophy


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button