Le-a EXPLODAT butelia în casă! Trei persoane, rănite
![Le-a EXPLODAT butelia în casă! Trei persoane, rănite 1 pompieri-isu.jpg](https://i0.wp.com/mytex.ro/wp-content/uploads/2015/06/images_aimytexarticles_images_pompieri-isu.jpg?resize=493%2C282&ssl=1)
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o locuinţă unde s-a produs o explozie, urmată de un incendiu. Un copil de şapte ani şi părinţii acestuia au fost răniţi, după ce o butelie a explodat în casa acestora din localitatea prahoveană Aluniş, după cum a informat Mediafax. Cel mai grav rănit a fost tatăl, copilului suferind arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului.
Proprietarul locuinţei a reuşit să stingă focul înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, însă cele trei persoane care se aflau în casă în momentul deflagraţiei – proprietarul casei, în vârstă de 35 de ani, soţia acestuia, în vârstă de 29 de ani, şi copilul lor, în vârstă de şapte ani – au fost rănite.
O ambulanţă SMURD şi trei autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova au intervenit şi i-au preluat pe cei trei, ducându-i la Spitalul Judeţean din Ploieşti, unde au rămas internaţi.
Pompierii urmează să stabilească din ce cauză a explodat butelia încărcată cu gaz petrolier lichefiat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)