Pensionarii vor putea călători cu trenul folosind cardul de… sănătate
Guvernanţii au o nouă găselniţă, de genul 2 în 1, prin care pensionarii şi veteranii de război ar putea circula gratuit cu trenul sau beneficiind de reduceri, folosind însă nu cardul de transport care ar fi trebuit implementat încă din 2012, ci… cardul de sănătate.
Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de ordonanţă, potrivit căruia, din ianuarie 2017, toţi pensionarii şi veteranii de război vor putea călători cu trenul pe baza cardului de sănătate, document pe care se vor stoca numărul de călătorii gratuite şi contravaloarea acestora, anunţă „Curierul Naţional”.
În motivarea actului normativ se arată că ar mai fi nevoie de un an pentru implementarea în totalitate a sistemului de emitere electronică a legitimaţiilor de călătorie, care generează costuri uriaşe pentru CFR Călători, necuprinse în bugetul pe acest an. Actualul proiect de ordonanţă modifică actul normativ din 2011, ce ar fi trebuit să se aplice din ianuarie 2012, în care era însă vorba despre un card special pentru transport CFR, nu despre cel de sănătate…
Menţiunea este făcută într-un nou proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Transporturilor, care modifică o ordonanţă aprobată în 2011, cu aplicare din ianuarie 2012, dar care se referea la cardurile de călătorii CFR, nu la cardul de sănătate, aşa cum se precizează în actul normativ.
Potrivit notei de fundamentare a ordonanţei, „pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane”, în prezent, asigurarea facilităţilor la transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, se mai poate face pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau a taloanelor speciale de călătorie numai până la data de 31 decembrie 2015, „dată de la care urmează să fie asigurate aceste facilităţi pe baza cardului emis de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”.
„La momentul actual, procesul de distribuţie a cardului naţional de asigurări de sănătate este în curs de derulare. Astfel, apare necesitatea asigurării în continuare a facilităţilor la transport până la emiterea în totalitate a cardului de sănătate care va fi utilizat de către persoanele îndreptăţite, cardul respectiv urmând a stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate şi contravaloarea acestora”, se arată în documentul citat.
Ministerul Transporturilor justifică necesitatea amânării implementării proiectului prin faptul că, în prezent, CFR Călători a implementat sistemul de emitere electronică a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern într-un număr de 273 de unităţi, incluzând un număr de 508 posturi de emitere.
„La acestea se adaugă 337 de staţii de cale ferată unde este permisă urcarea călătorilor în tren cu achiziţionarea legitimaţiilor de călătorie de la personalul de tren la tarif de casă, precum şi 30 de staţii unde emiterea se efectuează manual de casieri aparţinând CFR Călători. Aplicarea prevederilor OG nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război necesită dotarea tuturor punctelor de vânzare cu cititoare de carduri conectate la sistemul de emitere şi conectarea serverelor CFR Călători cu cele ale Ministerului Sănătăţii (CNAS) şi ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale”, se precizează în document.
CFR nu are bani de cititoare de carduri
De asemenea, susţin iniţiatorii, în vederea asigurării emiterii în sistem manual a legitimaţiilor de călătorie pentru pensionari şi veterani de război ar fi necesară dotarea cu cititoare de carduri conectate în timp real la sistemul de emitere, „conectare necesară atât pentru personalul de tren, în tren, cât şi pentru staţiile care emit manual şi care nu au acces în prezent la reţeaua de internet”.
„Toate aceste dotări şi conectări se traduc în investiţii importante ce trebuie făcute de CFR Călători, investiţii care nu sunt cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii pentru anul 2015, depăşind posibilităţile financiare ale societăţii. În plus, costurile suplimentare generate de acest proiect vor avea repercusiuni negative asupra tarifelor de călătorie”, menţionează iniţiatorii proiectului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.