Prohodul Maicii Domnului, în această seară
Praznicul Adormirii Maicii Domnului începe cu o zi înainte, din 14 august, fiind o sărbătoare cu înainte-prăznuire. În această seară, în bisericile și mănăstirile ortodoxe se săvârșește Prohodul Maicii Domnului, dar și slujbe de Maslu și Litie.
Ca și în Vinerea Mare de dinaintea Învierii Domnului, în preziua sărbătorii creștine din 15 august se oficiază în biserici Prohodul Maicii Domnului, când clerul și credincioșii, cu lumânări aprinse în mâini, se roagă și cântă (pe un text închinat acestui eveniment) în jurul icoanei ce reprezintă simbolic catafalcul Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Acesta este precedat sau urmat de Sf. Maslu și e Litie, mai ales în mănăstirile închinate prin hram Maicii Domnului sau în cele care adăpostesc icoane făcătoare de minuni ale Sf. Fecioare Maria – cum sunt Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și cea de la Nicula (Cluj) sau cea de la Moisei, din Maramureș, Putna, lângă Suceava -, spre care credincioșii au plecat cu două-trei zile înainte în pelerinaj. Aici credincioșii priveghează toată noaptea, participând la slujbe și la rugăciuni, iar cei mai fervenți înconjoară lăcașurile în genunchi. Prin unele zone ale țării, în ajunul sărbătorii, 14 august, numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării”, oamenii se adună și povestesc despre bunătatea și minunile Maicii Domnului.
Adormirea Maicii Domnului este o „sărbătoare de întristare”, fiind din perioada Bisericii primare una închinată cultului morților și sfinților.
La Brașov sunt două biserici cu acest hram: catedrala din Piața Sfatului și lăcașul de cult de pe strada Bisericii Române (foto).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.