112

Maşină RUPTĂ ÎN DOUĂ, după impactul cu un copac (FOTO)

  • accident caras-severin 3_191391.jpg
  • accident caras-severin 4_191392.jpg
  • accident caras-severin 2_191393.jpg
 
O maşină în care se aflau trei tineri s-a rupt în două, după ce s-a izbit de un copac, azi-noapte, între localităţile Obreja şi Glimboca (în judeţul Caraş-Severin). Ocupanţii autoturismului au fost transportaţi la spital, după ce pompierii i-au scos dintre fiarele maşinii. Potrivit comisarul.ro, tinerii ar fi vrut să testeze limitele maşinii, în timp ce se deplasau pe DN 68 Caransebeş-Haţeg, dar şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar autoturismul a intrat în copac. În urma impactului, caroseria s-a rupt în două şi bucăţi din maşină au fost împrăştiate pe zeci de metri. În aceste condiţii, şoferul şi cei doi pasageri pot spune că au scăpat cu viaţă ca prin minune.  
 
„În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a șoferului și rănirea ușoară a altor doi pasageri în vârstă de 42, respectiv 46 de ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș unde le-au fost acordate îngrijiri medicale”, au explicat reprezentanţii IJP Caraş-Severin, într-un comunicat remis astăzi. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button