Delicte

Haşiş ascuns în… pantofi

 
Un tânăr de 20 de ani care a trimis haşiş din Italia în Focşani, printr-un curier, a fost reţinut de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate Vrancea. Băiatul, de loc din judeţul Galaţi, a plecat din Italia luni, dar mai întâi a trimis drogurile – peste 50 de grame – în ţară, prin curier. Haşişul fusese ascuns într-o pereche de pantofi, pe care i-a pus apoi într-o cutie. Când a ajuns în ţară, suspectul a luat legătura cu şoferii maşinii de transport şi s-au întâlnit în zona unei benzinării din Focşani. Nu s-a dus singur acolo, ci cu cinci prieteni care ar fi ştiut ce avea de ridicat. După ce au luat coletul, tinerii au plecat spre Galaţi, dar la scurt timp au fost opriţi de poliţişti. Unul dintre suspecţi a aruncat haşişul din autovehicul, drogurile fiind găsite în spatele acestuia.
Cei şase tineri au fost duşi la audieri, iar suspectul în vârstă de 20 de ani, care intenţiona să se întoarcă în Italia, a fost reţinut.
Ieri, el a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar decizia magistraţilor poate fi contestată, potrivit monitorulvn.ro.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button