Sport

Cupa „Pamira” la tenis a fost câştigată de o braşoveancă

 

 

Tenismana Andreea Iordachi a câştigat turneul de categoria A, Cupa „Pamira”, organizat în perioada 8 – 11 august, la Sibiu, în cadrul circuitului naţional rezervat fetelor de 14 ani. 

Braşoveanca, favorită 3, şi-a adjudecat victoria în finala disputată cu principala favorită, Andreea Constantin, în trei seturi, cu scorul 4-6, 6-3, 6-1.  

„A fost un turneu destul de greu. Andreea a eliminat-o în semifinale pe tenismana desemnată cap de serie 2, pentru ca în ultimul act să o învingă pe favorita numărul 1. Andreea este o tânără talentată, este serioasă şi munceşte foarte mult, dar abia acum va începe greul pentru ea. Lucrez cu ea de opt ani, iar de cinci ani a intrat în sistemul de competiţii. Are toate şansele să facă performanţă”, ne-a declarat antrenorul George Nedelcu.

Sportiva, care astăzi împlineşte 14 ani, este legitimată la Clubul Sportiv Sportul Alb Braşov, fiind pregătită de către antrenorul George Nedelcu. Andreea Iordachi, care a început să practice tenisul la vârsta de 6 ani, a participat la numeroase turnee şi competiţii, unele rezervate sportivelor de 16 ani, reuşind să căştige peste 50 de cupe, medalii şi diplome. 

Articole asemănătoare

Visul Andreei este să ajungă în elita tenisului mondial, ea având-o ca model pe jucătoarea cehă Petra Kvitova.

Andreea Iordachi este elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Unirea Braşov, rezultatele la învăţătura fiind pe măsura performanţelor sportive.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button