Politic

8.000 de abonați ai Tetkron SRL riscă să rămână fără apă caldă. Popa: „E incompetență, e rea voință sau ambele?”

 

Consilierul local brașovean Răzvan Popa (PSD), a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că mâine, în timpul ședinței Adunării Generale a Tetkron SRL (la care unic asociat este Municipiul Brașov), va propune revocarea Consiliului de Administrație al acestei societăți. „Dacă propunerea nu-mi va fi acceptată, «închid subiectul» și nu voi mai participa la nici o ședință AGA”, a anunțat alesul local. Popa susține că „atât membri Consiliului de Administrație, cât și directorii Tetkron și viceprimarul Adina Durbacă, care răspunde de această societate, ar trebui să își dea demisia. De două luni, Tetkron SRL nu este condusă, iar acum, când 8.000 de abonați riscă să rămână fără apă caldă, noi «căutăm soluții». Problema poate fi rezolvată cât se poate de simplu: schimbarea administrației și desemnarea unor persoane care să pună societatea pe picioare. Dacă cei care gestionează acum situația nu sunt în stare să facă acest lucru, atunci să plece”.

El a mai afirmat că în ultimile două luni, Tetkron a făcut mai multe adrese la Primărie, prin care prezenta situația: „Răspunsul a fost că situația de la Tetkron nu este de competența Consiliului Local Brașov. Timp de două luni, nici un consilier nu a știut de aceste probleme, nu s-au transmis informări către membrii AGA, apoi, dintr-o dată suntem chemați repede, că se taie gazul. Acum, nu știu ce să cred: e incompetență, e rea voință sau ambele?”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button