BRAȘOV. Salvator predelean, înecat în mare
Un bărbat de 70 de ani, din Predeal, şi-a pierdut viaţa la Neptun, după ce a intrat în mare în zona vilei de protocol a preşedintelui României. El fost dus de valuri pe plajă și acolo salvamarii au cerut voie SPP-ului să intervină ca să-i salveze viaţa, potrivit România TV. Salvamarii l-au scos din apă şi au început imediat manevrele de resuscitare. După câteva zeci de minute, bătrânul a fost predat având semne vitale medicilor de pe Ambulanţă, însă a decedat la spital. El avea probleme cardiologice mai vechi şi avea montate stenturi pe inimă.
Victima se numea Cristian Sima şi era chiar fondatorul Fundaţiei „Salvamont” Predeal, spun colegii lui. În ultimii ani, ieşit la pensie, acesta îi asista voluntar pe salvamontiştii din Predeal la cabinetul medical al punctului de salvare.
Un val de tragedii s-a produs pe litoral. Vineri și sâmbătă, circa zece persoane au fost date dispărute pe mare, iar unele dintre victime nu au fost încă găsite.
Citiți și:
Primul admis la Academia Forțelor Aeriene BRAȘOV, dispărut în mare!
COD ROȘU. Marea Neagră a ucis cel puțin cinci persoane în 24 de ore
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.