BRAȘOV. Unirea Tărlungeni – Sepsi Sf. Gheorghe 3-1, într-o partidă amicală
Unirea Tărlungeni s-a impus cu 3-1 în amicalul disputat în această dimineață cu Sepsi Sf. Gheorghe, grupare la care evoluează brașovenii Coman, Stângă și Damian.
Chirciu a deschis scorul în minutul 30, L. Nicolae a mărit avantajul gazdelor cinci minute mai târziu, iar Cioneac a dus scorul la 3-0 imediat după pauză. Golul de onoare al oaspeților a fost marcat de Mitra, în minutul 51.
În disputa de astăzi, antrenorul Daniel Bona a folosit formula: Muțiu (min. 46 Dănălache) – Vlăsceanu (min. 46 Burlacu) – Forika, Șerban (min. 65 Iordache), Bucur – Vasiloi (min. 46 Podlesnîi), Dâlbea (min. 46 Cioneac), Minciună, S. Marin (min. Petra) – L. Nicolae (min. 46 Pastor), Chirciu (min. 65 Paraschiv).
Astăzi tărlungenenii au încheiat cantonamentul efectuat la baza proprie și vor reveni la antrenamente luni.
„Chiar dacă suntem la final de cantonament, jucătorii au tratat serios acest meci și asta mă bucură. Sunt mulțumit de evoluția din prima repriză în care ne-am creat multe șanse de gol. A fost o perioadă bună de pregătire pentru noi. Mai avem trei săptămâni până la startul sezonului și intrăm în linie dreaptă. Eu cred că suntem pe drumul cel bun. Lotul este definitivat în mare măsură. Îl mai aștept pe Monea de la FC Brașov, să vedem dacă cei de acolo vor fi de acord cu acest transfer”, a declarat Daniel Bona.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.