Delicte

Plângere împotriva familiilor violatorilor din Vaslui

 

Alexandru Cumpănaşu, director Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, spune că au fost depuse plângeri penale împotriva familiilor celor şapte violatori din Vaslui, dar şi împotriva unora dintre sătenii care au agresat jurnaliştii. Cumpănaşu a făcut declaraţia în seara aceasta, la Realitatea TV. De asemenea, aceasta a mai spus că vrea să demareze o campanie prin care să se ceară interzicerea, până la orele 24.00, a emisiunilor care degradează femeia.

Familiile celor şapte violatori au fost acuzate în mass-media că au încercat s-o intimideze pe victimă, pentru ca aceasta să-şi retragă plângerea.

Trei dintre cei şapte bărbaţi din Vaslui acuzaţi că au violat-o pe fata de 18 ani cer strămutarea procesului la laşi, acuzând presiunea mediatică asupra magistraţilor şi procurorilor din Vaslui. Primul termen privind solicitarea acestora a fost stabilit pentru 2 septembrie.

Amintim că Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a trimis Inspecţiei Judiciare raportul privind verificările în cazul de viol, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor. Verificările au fost demarate în urma eliberării din arest a inculpaţilor.

Citiţi şi: Părinții violatorilor din Vaslui au încercat o înțelegere cu victima la notar

Violatorii din Vaslui! 169.746 persoane au semnat petiţia prin care se cere arestarea lor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button