Sport

Noii surferi

 

Radu Mazăre și-a încheiat glorioasa carieră sportivă internațională, cu etape de explorare și relaxare maximă prin Brazilia, Papua Noua Guinee ori Madagascar. Acum, încolțit de DNA, încearcă senzații tari, nautice, doar prin Mamaia lui dragă. Apropo, o mai fi păzit de turma de bodyguarzi, ca pe vremurile în care-l „picta” pe față, arogant, pe atacantul tunisian Younes Hamza?!…

Virusul surfului s-a răspândit, însă, rapid printre politicienii noștri de succes. Câțiva chiar de la munte au lăsat naibii lobby-ul candidaturii Brașovului pentru organizarea Jocurilor Olimpice ale Tineretului din 2020 – ediția de iarnă și, săgetați portocaliu de liberalismul Rodosului, au decis să taie valurile mărilor Egee și Mediterană în ritm de mari campioni.

Zis și făcut. Încordându-și mușchii, au ajuns la fix pe Otopeni. Și-au făcut imediat simțită prezența cu câte un râs strident, estompând așteptatul anunț al îmbarcării. Ecoul unei înjurături motivaționale a spart timpanele celor din jur, aceasta fiind, probabil, încălzirea cu Revulsin dinaintea senzațiilor tari trăite la Prassonisi, unde vântul propice performanțelor îndulcește canicula cu arome de miere și struguri roze coborâte din Embona, pe sinuosul drum al vinului.

La un souvlaki pe limba „insulei verzi”, chelnerul Oleg, un rus obișnuit cu oligarhii trecuți de a doua tinerețe însoțiți de focoase adolescente, a zâmbit șmecherește: „N-avem meniu în limba română!”. Știa, însă, de Brașov, căci doi băieți de comitet îl invitaseră la schi, în mirificul Postăvarul, atunci când i se încheie contractul bănosului job sezonier.

În „sunshine”-ul unui sejur tumultuos, nici n-au contat tânguielile piciului țigan cu acordeon din poarta orașului vechi, frac’su fiind ocupat să se hrănească, de la sursă, cu lapte de mamă, valea moliilor – ăăă, a fluturilor – fiind lăsată în umbra decolării și atenționărilor agasantei stewardese, cum că n-ai voie să te plimbi prin avion în momentul desprinderii aparatului de zbor de la sol. Ce tupeu!

A fost o obligatorie încărcare a bateriilor înaintea unei (alte) istovitoare campanii electorale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button