Politic

Românii din diaspora ar putea vota aproape de domiciliu

 

Registrul Electoral va fi extins şi pentru românii din diaspora. Astfel, modificările  vor permite românilor din străinătate să voteze cât mai aproape de locul în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, fără să mai stea la cozi, spune  purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanent (AEP), Marian Muhuleţ.

„Ne dorim ca, în baza modificărilor legislative operate recent, care prevăd că, dacă un numar de cetăţeni români – 100 de cetăţeni limita stabilită pentru alegerea Parlamentului – doresc să li se înfiinţeze o secţie de votare, aceştia pot completa o cerere, urmând ca, în baza cererilor făcute de ei, să se întocmească o listă permanentă, aşa cum există şi în secţiile de votare din România”, a declarat Muhuleţ, pentru Mediafax.

Amintim că la alegerile prezidenţiale de anul trecut, românii din străinătate au ieşit în număr record la vot. La scrutinul din 2 noiembrie au fost cozi uriaşe în mai multe capitale europene. De asemenea, s-a protestat pentru că n-au apucat să voteze toţi cei care au stat la coadă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button