UPDATE. Consilierul lui Iohannis: „Aplicarea Codului fiscal ar încălca tocmai prevederile Codului Fiscal“
Cosmin Marinescu, consilier al preşedintelui Klaus Iohannis pentru mediul de afaceri, a explicat motivele pentru care preşedinte a respins Codul Fiscal.
„Aplicarea Codului Fiscal ar încalca tocmai prevederile Codului Fiscal. Codul Fiscal intră în contradicţie cu programul de convergenţă. România nu ar respecta ţinta de deficit, dacă ar adopta noul Cod Fiscal. Decizia preşedintelui este bazată pe o atitudine responsabilă”, a spus acesta într-o conferinţă de presă, conform Realitatea TV.
„Simpla relaxare fiscală, neînsoţită de continuarea procesului de creştere a colectării veniturilor şi de o reaşezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai raţională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluţiilor economice şi sociale viitoare”, se arată în cererea şefului statului de reexaminare a Codului Fiscal, publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
„ Totodată, semnalăm că promovarea unui model economic axat pe creşterea consumului în dauna investiţiilor ar putea supralicita aportul consumului la creşterea economică şi, în plus, ar putea afecta şi competitivitatea şi balanţa externă a României. Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona Euro“, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Citiţi şi: UPDATE. Iohannis a respins Codul Fiscal!
SURSE. Iohannis va trimite Codul Fiscal la Parlament
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.