Expres

BRAŞOV. Întâlnire cu un fost jurnalist BBC, „adoptat” de România

 

Mike Ormsby, fost ziarist şi instructor al BBC, acum scriitor cu un acut simț al observației, revine la Braşov mâine, pentru a participa la o dezbatere urmată de o sesiune de autografe. Întâlnirea, ce are loc începând cu ora 18.00, la Librăria Okian, va fi moderată de către editorul Angela Nicoară. Mike Ormsby este autorul mai multor cărţi, cea mai reprezentativă pentru publicul român fiind „Grand Bazar Romania” (ediţia în limba engleză numindu-se „Never Mind the Balkans, Here’s Romania”). „Grand Bazar Romania” este o culegere de 57 de povestiri bazate pe experienţele personale ale autorului în mediul urban și rural din România de-a lungul a paisprezece ani, între 1994 si 2008. Tonul, ironic, dar empatic, cu elemente de comedie dulce-amară, i-a atras lui Ormsby comparaţia cu I.L. Caragiale. Cartea, publicată în în traducerea lui Vlad Arghir (care are o asemenea cunoaștere a românei actuale colocviale în cele mai subtile nuanțe, încât ai impresia că originalul a fost scris în românește), ține deopotrivă de observația reportericească a profesionistului cu privire de laser, dar și de literatură, prin arta povestirii și a decupajului semnificativ. După 20 de ani de călătorii prin lume, Mike şi soţia lui care îi este şi editoare, Angela Nicoară, locuiesc într-un sat de munte din Transilvania, cu doi câni, patru pisici şi câte un urs ocazional.

Mike Ormsby a mai scris romanul în două volume – „Child Witch Kinshasa” și „Child Witch London” – bazat pe întâmplări reale din Republica Democrată Congo și Marea Britanie. Cartea lui pentru copii, „Spinner the Winner”, a fost tradusă în patru limbi. Scenariul „Hey, Mr DJ!” a fost filmat la Kigali și a fost cap de afiș la primul festival de film din Rwanda, Hillywood Film Festival, din 2008.
Câteva recenzii ale cărţii „Grand Bazar Romania”: „Simpatic, lucid, cu suflet mare și mult umor, jurnalistul englez surprinde nu o imagine de faţadă și nu o caricatură, ci chiar lumea românească de azi”. (Adriana Bittel, Formula As, 2008), „Povestirile adunate în volumul Grand Bazar Romania… ar putea foarte bine să se numească Momente și schiţe reloaded… Poftiţi de citiţi. Promitem o doză bună de râsu’-plânsu’”. (Mihaela Spineanu, Elle România, 2009) „România și-a găsit un Caragiale britanic”. (Raluca Ion, Cotidianul, 2008).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button