112
Brașov. Tentativă de escrocherie cu „colonelul Mihalcea de la Rutieră”

Escrocii care utilizează metoda „Accidentul” au început să implice și numele Poliției Române în acțiunile lor ilegale. Astfel, ieri seară, o brașoveană a fost sunată pe telefonul fix de un bărbat care s-a recomandat a fi „colonelul Mihalcea de la Rutieră”. După introducere, apelantul a întrebat-o pe femeie: „Aveți pe cineva în familie care are permis de conducere?”. Cu o prezență de spirit dezarmantă femeia a replicat: „Nu”. Escrocul a insistat: „Nici măcar sora dumneavoastră?”. În acel moment, brașoveanca i-a dat lovitura de grație: „Sora a mea a decedat acum 18 ani”. Subit, „colonelul Mihalcea de la Rutieră” a închis telefonul și nu a mai revenit cu alt apel.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



