112
Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu maşina în albia unui râu
![Un tânăr fără permis s-a răsturnat cu maşina în albia unui râu 1 smurd1122_2.jpg](https://i0.wp.com/mytex.ro/wp-content/uploads/2015/06/images_aimytexarticles_images_smurd1122_2.jpg?resize=450%2C258&ssl=1)
Un tânăr de 27 de ani care s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere a ajuns cu maşina în albia unui râu, suferind răni grave. Accidentul a avut loc ieri seară, în jurul orelor 20.00, pe când bărbatul se deplasa pe DC 31, în interiorul comunei sucevene Stulpicani. Potrivit reprezentanţilor IJP Suceava, autoturismul care s-a răsturnat în râul Negrileasa avea numărul de înmatriculare provizoriu expirat din data de 22 mai.
Din primele cercetări, accidentul a avut loc pentru că tânărul de la volan nu a adaptat viteza într-o succesiune de curbe. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/ l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au adăugat sursele citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)