UPDATE. CORONA BRAȘOV. Handbal. Ioan Preda: „Obiectivul va fi ocuparea unui loc fruntaș”
Ioan Preda, președintele secției de handbal de la Corona Brașov a precizat astăzi, într-o conferință de presă, că obiectivul echipei în sezonul viitor va fi ocuparea unui loc fruntaș.
„În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziție am reușit să formăm echipa cu care vom lucra și să definitivăm lotul de jucătoare. Am rezolvat și problema medicului formației. Avem un doctor tânăr, un ortoped de la Spitalul Județean, Marius Capră, care va lucra la echipa noastră. Lotul este definitivat, am reușit să aducem două handbaliste de valoare și am promovat opt junioare. Marți este reunirea, iar între 18 și 28 iulie este programat cantonamentul la mare. Am mai avut în plan un transfer, dar considerăm că lotul este O.K. S-ar putea să mai vină o jucătoare, Anișoara Marcu. Ea este brașoveancă și ar putea să ne ajute. Obiectivul echipei trebuie să fie ocuparea unui loc fruntaș”. Totodată, din sezonul viitor Corona Brașov ar putea avea și un preparator fizic, care să lucreze atât la echipa mare, cât și la grupele de junioare.
Bogdan Munteanu, directorul sportiv al secției, a vorbit despre planurile pentru grupele de junioare: „Vom acorda în continuare o mare atenție acestui sector. Mariana Târcă va fi coordonatoarea centrului și va antrena echipa de junioare 2. Alin Bondar se va ocupa de junioarele 3, iar Mihalea Ciobotaru și Mihaela Adam vor pregăti junioarele 4 și 5.Va fi un an plin. Sistemul competițional s-a schimbat. Va fi un sezon cu tur și retur, după care vor avea loc turneele semifinale și turneul final. Am reușit un transfer și pentru echipa de junioare 2, centrul Abdulgani Alew Andrew pe care am luat-o de la Medgidia”.
CITEȘTE ȘI:
CORONA BRAȘOV. Emilian Cernica: „Lucrurile s-au mișcat bine la secția de handbal”
UPDATE. CORONA BRAȘOV. Handbal. Dumitru Berbece: „Lotul este O.K. avem toate posturile dublate”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.