Două etaje de spital blocate pentru Ponta
Premierul Victor Ponta spune că dacă s-ar fi operat în România ar fi avut un tratament preferenţial, susţinând că „pentru operaţia doamnei ambasador a Olandei s-a blocat un etaj al spitalului“, iar pentru el s-ar fi blocat două etaje. Acesta a mai precizat că a ales să se opereze în Turcia pentru a avea liniște. „Ştiau cine sunt, dar şi la noi dacă se operează un prim-ministru din altă ţară nu este acelaşi lucru. Nu am avut camere de luat vederi la intrarea în spital şi nici un tratament special pe care, inevitabil, l-aş fi avut în ţară. Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru”, a afirmat Ponta seara trecută, la Antena 3.
Premierul Victor Ponta s-a operat la genunchiul stâng la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul și a fost externat ieri.
Soţia ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, a fost operată la picior, recent, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, de către un medic român.
Citiți și: Băsescu: „Eu i-aș fi cerut lui Ponta un certificat medical“
Gorghiu: „Ponta este premier în exil, încearcă victimizare prin fax“
UPDATE. Ponta îşi reia activitatea în 28 de zile
Ponta va fi EXTERNAT astăzi din spital
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.