A rămas fără 700.000 de dolari, după ce a mers la o prezicătoare!
Un bărbat de 32 de ani s-a gândit că ar fi o idee bună să meagră la o prezicătoare pentru a afla cum poate avea o relație romantică. Prezicătoarea Priscilla Delmaro, din Manhattan, l-a lăsat fără 700.000 de dolari. Bărbatul s-a plâns polițiștilor că a vizitat-o pe Priscilla Delmaro începând din august 2013, cerându-i sfatul. Aceasta i-ar fi spus că spiritele malefice îl împiedică să aibă o relație fericită cu o femeie la care bărbatul ținea fără speranță, informează The New York Times. Priscilla Delmaro a mai pretins că în mod cert clientul său, împreună cu femeia la care acesta ținea, sunt „două flăcări gemene despărțite“. Încurajat de prezicerile ei, bărbatul a plătit-o de cel puțin 20 de ori, pentru ca prezicătoarea să vorbească în continuare cu spiritele și să afle cum se poate rezolva problema lui. Probabil, bărbatul ar fi continuat s-o plătească, dacă nu ar fi aflat că Michelle, femeia care era sufletul său geamăn, a murit. Recent, prezicătoarea a fost arestată, fiind acuzată de escrocherie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.