Economia rusă, în creştere în 2016
Economia Rusiei va înregistra în 2015 o contracţie mai mică decât cea prognozată anterior, iar în 2016 va reveni pe creştere. Acest lucru va fi posibil graţie revenirii preţului petrolului în ultimele luni, cumulată cu întărirea rublei şi încetinirea inflaţiei, a anunțat Banca Mondială. Astfel, Produsul Intern Brut al Rusiei va înregistra o contracţie de 2,7% în 2015, dar va urma o creştere de 0,7%, în 2016. Comparativ, în luna aprilie, Banca Mondială preconiza că economia Rusiei se va contracta cu 3,8% în 2015 şi cu 0,3% în 2016. Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că Produsul Intern Brut al Rusiei se va contracta cu 3,4% în acest an, însă va creşte cu 0,2% în 2016. În luna aprilie, FMI prognoza că economia Rusiei se va contracta cu 3,8% în 2015 şi cu 1,1% în 2016.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.