Sport

FC Brașov, lovită în plin de decizia TAS în Cazul „CFR”

  • article_437482_1.jpg
 

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca CFR Cluj să își recupereze cele 24 de puncte cu care a fost penalizată de FRF. Hotărârea anunțată ieri a lovit și în FC Brașov, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării. 

După decizia TAS, înaintea etapei a 33-a, care a debutat aseară, clasamentul Ligii 1, în partea inferioară, arăta astfel: 11. Pandurii 39 p; 12. Concordia Chiajna 38 p; 13. Gaz Metan Mediaș 35 p; 14. Rapid 33 p; 15. Universitatea Cluj 32 p; 16. FC Brașov 32 p; 17. Oțelul Galați 26 p; 18. Ceahlăul Piatra Neamț 24 p. 

Pandurii joacă în penultima etapă cu CSMS Iași pe teren propriu și își poate asigura salvarea. 

În ceea ce o privește pe FC Brașov, situația este una disperată. „Stegarii” puteau retrograda matematic încă de aseară. Pentru ca echipa de la poalele Tâmpei să rămână în Liga 1 trebuie îndeplinite multe condiții. Brașovenii trebuie să câștige 6 puncte în ultimele două etape, în care se vor duela cu Viitorul (d) și cu Gaz Metan Mediaș (a). Apoi, este obligatoriu ca cei de la Concordia Chiajna să piardă ambele meciuri pe care le mai au, cu Gaz Metan Mediaș (d) și cu Petrolul Ploiești (a). În fine, Rapid trebuie să obțină cel mult 4 puncte din partidele cu CFR Cluj (d) și Pandurii (a). 

Președintele de onoare al „stegarilor”, Romeo Pașcu, a comentat ieri decizia TAS și a vorbit despre viitorul grupării FC Brașov: „Am aflat decizia TAS de joi. Un prieten italian mi-a spus că 100% CFR și-a recuperat punctele. În fotbalul românesc sunt multe lucruri anormale. Nu vreau să atac pe nimeni, dar dacă la FC Brașov exista un salariat condamnat, s-ar fi luat măsuri. Anunțul făcut de TAS a bulversat clasamentul. Cred că putea fi stopată comunicarea și anunțul ar fi trebuit făcut după finalul campionatului. Ne-am făcut calculele și vom lupta până la capăt. Nu ne-am gândit în nici un moment la retrogardare. Și acum mai sperăm, dacă se întâmplă minunea… Suntem într-o situație grea, dar am ajuns aici pe mâna echipei. S-au pierdut cel puțin 12 puncte pe care nu aveam voie să le cedăm, meciuri precum cele cu Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, Rapid, CFR Cluj, să nu mai spun că nu mai prindem vreodată de acum înainte o formație Steaua atât de slabă. Dacă era puțină atenție, acum fluieram și ne gândeam la sezonul următor. Totuși, am convingerea că și în cazul în care FC Brașov va retrograda, se vor găsi soluții. Patronul Ioan Nicolae nu a spus în nici un moment că echipa se va desființa. Sunt convins că FC Brașov nu se va desființa. În 2013, în topul Forbes, Brașovul avea 16 miliardari. Mă bucur că sunt atâția oameni bogați în oraș. Poate, dintre aceștia, va veni cineva și lângă FC Brașov. La finalul campionatului vom discuta cu patronul Ioan Nicolae și apoi vom putea spune cu exactitate care va fi viitorul echipei FC Brașov”. 

Articole asemănătoare

Totodată, Romeo Pașcu a criticat Liga Profesionistă de Fotbal pentru că a decis diminuarea numărului de formații în Liga 1, de la 18 la 14: „România este a șasea țară ca întindere din Europa, e inadmisibil să aibă o primă ligă cu doar 14 formații. Gino Iorgulescu nu trebuia să accepte așa ceva. Nu e bine să retrogradeze echipe cu renume din orașe cu pondere în România. Toate campionatele mari din Europa, Anglia, Spania, Italia, Franța, au câte 20 de echipe în prima ligă, așa trebuia să se întâmple și în România”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button