112

Noul val de tendinţe în vara anului 2015

  • article_437408_1.jpg
 

Vara se apropie cu pași grăbiţi, iar garderoba fiecărei domnișoare așteaptă nerăbdătoare să fie completată cu noi achiziţii spectaculoase, și mai ales, în pas cu ultimele tendinţe. Săptămânile modei desfășurate în Milano, Paris, New-York și Londra au dictat principalele trenduri pentru acest sezon.
Albastrul în cele mai variate nuanţe ale sale, de la culoarea intensă a safirului la bleumarin, este omniprezent în colecţiile vestimentare ale caselor de modă. Designerii au fost inspiraţi de spectrul cromatic al mării și al cerului de noapte, fapt ce a dus la apariţia unei multitudini de colecţii impresionante.
Creatorii de modă au acordat în acest sezon o atenţie deosebită și imprimeurilor în culori de impact, pe fonduri florale, cu forme geometrice, în tușe picturale sau cu motive animaliere. Acestea se regăsesc și pe accesorii, bijuteriile, pantofii și genţile din acest sezon, cucerind prin elementele decorative extravagante și detaliile neconvenţionale. O atenţie deosebită a fost acordată printurilor florale, care au căpătat în anul acesta un aspect mult mai dramatic sau chiar gotic, în comparaţie cu desenele gingașe din 2014.
Ceea ce părea exagerat înainte, a devenit un trend în acest sezon. De exemplu, este la modă să fii îmbrăcată din cap până în picioare într-o singură culoare. De asemenea, o ţinută completă din denim o poate scoate din anonimat pe orice admiratoare de modă. Costumele laconice și salopetele din acest material sunt noile ţinute aduse în prim plan în vara anului 2015.
Toate fashionistele au în garderobă o micuţă rochie neagră, însă în această vară se poartă rochia albă, care poate să avantajeze perfect pielea bronzată. Designerii au propus foarte multe versiuni ale acesteia, precum modelele laconice fără detalii de decor sau rochiile scurte de cocktail din dantelă.
Designerii propun admiratoarelor de modă rochii din materii ușoare, semitransparente, siluetele fluide debordând de feminitate. În aceeași idee, fustele de seară cu un décor bogat din aceleași texturi sunt în tendinţe. Pentru a evita vulgaritatea, este preferabil ca acestea să fie combinate cu bluze în nuanţe mult mai sobre.
Noile colecţii au fost inspirate și de moda anilor ’70, de aceea franjurile sunt o nouă tendinţă. Acestea sunt aplicate pe foarte multe piese vestimentare: pe geci, poșete, fuste și tricouri, pentru un look bohemian.
Sandalele cu șireturi lungi apar pe podiumuri aproape în fiecare an și totuși nu își pierd actualitatea. Mai mult, în acest an, creatorii de modă s-au inspirat atât din influenţele vestimentare ale Imperiului Roman, cât și din motivele asiatice. Unele brand-uri de încălţăminte vor pune pe piaţă și modele de sandale gladiator care poate finaliza perfect o ţinută office de vară.

Dumitriţa-Cezara Scutari


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button