Expres

„Intermodalul de la Feldioara putea fi gata, dar proiectul a fost abandonat în 2013”

Susține consilierul județean brașovean Mariana Câju, care nu înțelege de ce acum investiția nu figurează în Master Planul de transport

  • logomytex.png
 

Consilierul județean brașovean Mariana Câju (PNL), a declarat ieri, într-o conferință de presă, că proiectul terminalului intermodal de marfă de la Feldioara a fost singurul dintre cele șase propuse la nivel național care a ajuns în dezbaterea Consiliului de Administrație al SN CFR SA, care putea accesa fonduri nerambursabile în ciclul bugetar european 2007 – 2013 pentru realizarea acestui obiectiv. 

Cu toate acestea, a afirmat consilierul județean, proiectul a fost abandonat, o dată cu schimbarea conducerii Ministerului Transporturilor, în martie 2013. Acum, deși a fost întocmită întreaga documentație necesară și s-a ratat accesarea fondurilor europene, proiectul nu a mai fost inclus în Master Planul de transport elaborat anul acesta de Guvern.

 „Parlamentarii social-democrați de Brașov au acuzat Consiliul Județean că a depus la Ministerul Transportului cu întârziere dosarul acestui proiect, motiv pentru care investiția nu a mai fost inclusă în Master Plan. Nu este adevărat! Încă din 30 august 2012 a fost emis un ordin al ministrului Transporturilor pentru aprobarea strategiei de transport intermodal din România, din care reiese foarte clar că la Brașov era prevăzută construcția unui asemenea obiectiv. Administrația județeană a urmat toate procedurile pentru a se ajunge la depunerea cererii de finanțare către autoritatea de management”, a explicat Câju. 

 Reprezentanta CJ a mai spus că România a pierdut 50 de milioane de euro puse la dispoziție de către Uniunea Europeană în perioada 2007 – 2013 pentru construcția de terminale intermodale de marfă. Proiectul celui de la Feldioara nu este unul nou, fiind pe masa de lucru a autorităților locale încă din 2010. Valoarea investiției este estimată la 20 de milioane de euro. (R.C.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button