Politic

Militarii americani au participat la Ziua Eroilor

  • article_437350_1.jpg
 

Ei au avut prilejul, după ceremonie, să afle tradițiile românești de Înălțare: au primit pască și ouă roșii, dar și colivă de la slujba de pomenire a eroilor. 

 

Eroii care și-au sacrificat viața pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român au fost comemorați  în toate cimitirele și la toate monumentele închinate lor, ieri, în a patruzecea zi de la Înviere, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Înălțarea Domnului. Ziua Eroilor este ridicată, de altfel, la rang de sărbătoare națională în Biserica Ortodoxă Română. 

Comemorarea celor care s-au sacrificat pentru neam și țară a avut loc și la Cimitirul Eroilor din Șprenghi, unde s-au adunat câteva sute de persoane, de la veterani de război și autorități, până la elevi și simpli cetățeni, dar și militari americani, dintre cei care participă la exercițiul multinațional NATO de la Cincu. După slujba de parastas în memoria eroilor și alocuțiuni despre semnificația zilei, parlamentari ai județului Brașov, oficialități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, asociațiilor și organizațiilor nonguvernamentale au depus coroane și jerbe de flori. Acțiunea a fost acompaniată de Imnul Eroilor, intonat de fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, formată din militari ai Jandarmeriei, ai Brigăzii de Vânători de Munte și ai ISU și onorul fanfarei. „Este bine să ne amintim de cei care au căzut pe câmpurile de luptă pentru eliberarea patriei și datorită cărora noi trăim astăzi într-o țară liberă și democrată. Trebuie să transmitem din generație în generație acest lucru pentru ca tinerii să nu uite că românii, de-a lungul istoriei, s-au jertfit pe câmpurile de bătălie”, a spus George Scripcaru, primarul Municipiului Brașov.Preotul Academiei, Constantin Ciobanu, a adus un coș plin de pască și ouă roșii, dar și colivă, pe care cantorul le-a împărțit militarilor americani, care s-au arătat încântați, după ce au aflat semnificația ritualică a bucatelor, și amuzați de obiceiul ciocnirii ouălor. „Ceremonia este similară cu cele pe care le organizăm și noi în Statele Unite. Pentru noi este o oportunitate și o mare onoare să participăm la această ceremonie, alături de colegii noștri români. Am mâncat pentru prima dată colivă și a fost foarte bună, ne-a plăcut tuturor”, a explicat lt. Travis Smith. 

Ceremonii au avut loc la toate monumentele și cimitirele eroilor, din Brașov și alte localități din județ, organizate de autoritățile administrației publice locale, cu sprijinul și participarea reprezentanților unităților școlare, cultelor religioase, asociațiilor de veterani/rezerviști și a altor organizații neguvernamentale. 

În toate școlile din județ, elevii împreună cu cadrele didactice au ținut  un moment de reculegere în memoria eroilor.

De asemenea, la monumentele Eroilor din Bartolomeu și din Piața Unirii, militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au asigurat garda la monumente, iar la mormintele eroilor din Cimitirul Municipal, căzuți la datorie în Afganistan, s-au depus coroane și jerbe de flori din partea Fundației „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button