Iohannis anunță că va ataca la CCR modificările la Codul Penal

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională modificările la Codul Penal, în cazul în care vor fi adoptate. „Tentativele de modificare a legilor nu sunt deloc bune. Voi încerca să mă exprim și public împotriva unor astfel de inițiative. Sunt multe instrumente la îndemâna președintelui pentru a pune capăt unor astfel de acțiuni sau de a le amâna. Orice lege poate fi retrimisa de președinte în Parlament pentru rediscutare, iar Parlamentul o poate discuta din nou, iar, dacă acest pas nu funcționează, am și posibilitatea de a ataca la Curtea Constituțională. Mă gândesc foarte serios la această posibilitate pentru că nu vreau ca astfel de legi să fie modificate în această fază intensivă a luptei împotriva corupției”, a declarat Klaus Iohannis, într-un interviu pentru postul național de televiziune german ARD.
Senatul a votat, lunea trecută, modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, astfel încât DNA va putea cere arestarea preventivă în baza unor „indicii temeinice”, nu a unor „suspiciuni rezonabile”, ca până acum. Amendamentul, semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Dontu și Ioan Chelaru (PSD) la proiectul pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009, privind Codul Penal, și a Legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală – L95/2015, a fost adoptat cu 91 de voturi „pentru” de plenul Senatului.
Amendamentul prevede că alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, conform căruia „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă «suspiciunea rezonabilă» că o persoană a săvârșit o infracțiune”, se modifică astfel: „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală”.
Potrivit inițiatorilor, noua formulare este „mai apropiată de principiul de drept, consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepția”.
Premierul Victor Ponta s-a arătat de acord cu modificările făcute de Senat, proiectul de lege urmând să ajungă în curând și la Camera Deputaților, decizionala.
Mai multe ambasade străine și-au exprimat însă îngrijorarea cu privire la modificările aduse în Parlament la Codul Penal și Codul de Procedură Penală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






