Iohannis: Nu accept aluziile premierului! Live Text!

Klaus Iohannis face precizări despre mai multe acte normative aflate în atenţia publicului în ultima vreme. Șeful statului a explicat de ce a promulgat pachetul de legi ce cuprinde finanțarea partidelor, reglementarea alegerii administrației publice locale și reglementarea partidelor. Printre altele, Iohannis a spus că va ataca la Curtea Constituțională legea incompatibilității aleșilor locali.
Principalele declaraţii:
„Pentru a preveni neînţelegeri sau interpretări eronate, am decis că atunci când ajung la mine legi importante spre promulgare să fac declaraţii legate de promulgarea sau, dupa caz, nepromulgarea lor“.
„În ce privește primul pachet de legi, cele legate de finanțarea partidelor, cea care reglementează alegerea administrației publice locale și legea care reglementează partidele, cele trei au făcut parte din pachetul de legi abordate la consultările cu partidele. Este foarte important ca modificările legii în reglementarea partidelor să aducă îmbunătățiri.
Le-am promulgat pentru că, din punctul meu de vedere, aduc progres. Ele nu sunt perfecte“.
„În privința legii incompatibilităților, ea nu va fi promulgată. Această lege a ajuns la președinție anul trecut, a fost trimisă la reexaminare de predecesorul meu, acum a fost trimisă a doua oară spre promulgare. Am serioase dubii privind constituționalitatea acestui act normativ…Am trimis o adresă Curții Constituționale în care solicit să se examineze constituționalitatea acestui act normativ“.
„În privința Codului Penal și Codului de Procedură Penală nu voi accepta modificări ale legii în interesul parlamentarilor…Nu voi promulga aceste modificări. Codul Penal și cel de Procedură Penală trebuie să rămână așa cum sunt“.
Defrișările ilegale, în CSAT
Răspunzând la o întrebare, Klaus Iohannis a mai spus că premierul Victor Ponta nu l-a contactat să discute despre persoana care va lua locul lui Liviu Dragnea în Guvern.
Iohannis a mai spus că e hotărât să se discute despre defrișările ilegale în CSAT. „Am avut o discuție cu premierul și am definitivat ordinea de zi în viitorul CSAT. Așteptăm materialele de la toate instituțiile abilitate pentru a avea o imagine clară asupra amplorii și pagubelor produse de defrișările ilegale. Dacă este cazul vom lua o decizie“, a spus șeful statului.
Despre Codul Silvic: „Nu intenționez să sesizez Curtea Constituţională. Dacă intenționam, aș fi făcut deja acest lucru. Legat de Codul Silvic, au fost puncte de vedere diferite cu premierul dar nu pot accepta ca aceste dezbateri să ducă la aluzii că se face trafic de influență în anturajul președintelui. Acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla“.
Despre relaţia cu Ponta
„Dacă a suferit schimbări, este tot o relaţie instituţională. Dacă îmi permiteţi să amintesc pe scurt, atunci când m-am prezentat în faţa românilor și am zis că vreau să fiu președintele românilor, am zis că vreau să fiu un președinte mediator, dar în același timp arbitru și ferm, când se impune. Codul Silvic a arătat că sunt probleme în care avem păreri diferite, dar păreri diferite pot duce la dezbatere politică…Nu pot sa accept ca anumite pareri politice să ducă la aluzii de tipul aluziei că s-ar face trafic de influenţă la Președintie. Lucru care nu s-a întâmplat și care nu se va întampla“.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





