Expres

Funcționarii publici, inclusiv BRAȘOVENI, protestează în stradă

  • article_436409_1.jpg
 

Peste 300 de membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) și Federaţiei Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală și Locală din România – Columna protestează de la ora 11.00 în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, solicitând autorităţilor condiţii de muncă și de salarizare mai bune. Printre protestatari se află și funcționari publici din Brașov.

Potrivit unui comunicat al SNFP, sindicaliștii sunt nemulţumiţi de faptul că aplicarea H.G. 1091/2014 privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată face ca, la 1 iulie 2015, 60% dintre angajaţii acestui domeniu să fie plătiţi cu salariul minim pe economie, indiferent de nivelul studiilor, vechime sau importanţa activităţii.
De asemenea, aceștia susţin că Legea 71/2015 blochează salariile la nivelul lunii decembrie 2014 și corectează discrepanţele salariale create pe aceeași funcţie publică numai pentru angajaţii de prim nivel salarial (aparatul de lucru al Parlamentului României, Guvern, Curţii de Conturi etc.) și nu pentru toate instituţiile din România.
Mai mult, sindicaliștii afirmă că se află în imposibilitatea achitării obligaţiilor cetăţenești din singura sursă de venit salarial la care au dreptul în condiţiile în care sistemul incompatibilităţilor nu le permite să aibă și alte activităţi.
Sindicaliștii solicită, de asemenea, deblocarea negocierilor contractelor și acordurilor colective de muncă, și a acordării tichetelor de masă și a voucherelor de vacanţă.
Funcţionarii publici au protestat de luni, în același interval orar.

SNFP nu are legătură însă cu Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) afiliată la CNS Cartel Alfa, federație care a declanșat conflictul de muncă în ianuarie, organizând o grevă de avertisment în februarie și o grevă generală de o zi în 30 aprilie.

FNSA pregătește un miting de protest ce va avea loc în 27 mai în Capitală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button