Expres

BRAȘOV. Băiat dispărut, găsit după ce ar fi comis un furt din locuinţă

  • article_436350_1.jpg
 

Un adolescent în vârstă de 14 ani, din Brașov, care fusese dat dispărut la Poliţie, a fost prins după ce un bărbat l-a reclamat pentru furt din locuinţă, în judeţul Covasna. „La data de 12 mai 2015, în jurul orei 18:00, Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, cu privire la faptul că a depistat o persoană în apartamentul său. Poliţiștii care s-au deplasat la faţa locului l-au identificat pe numitul A. D. de 14 ani, domiciliat în judeţul Brașov. La efectuarea controlului corporal asupra minorului, nu au fost descoperite bunuri sau valori. Bărbatul care a făcut sesizarea, însă, a afirmat că i-ar fi dispărut din locuinţă o sumă de bani, iar poliţiștii fac acum cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt”, au informat, astăzi, reprezentanţii IJP Covasna. În urma verificărilor, agenţii covăsneni au stabilit că adolescentul figura ca fiind dispărut și era dat în urmărire de poliţiștii din cadrul IJP Brașov. Astfel, a fost predat agenţilor brașoveni, pentru a fi încredinţat familiei. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button