ISU învață elevii cum să-și apere viața

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Ţara Bârsei” al județului Brașov organizează astăzi concursul „Cu viața mea apăr viața!”, faza județeană, care se va desfășura între orele 10.00 -15.00 la sediul de pe strada Școlii nr 4. Concursul se va desfășura pe două categorii de vârstă la care vor participa: elevii claselor V-VIII, respectiv elevii claselor IX-XI și va consta într-o probă teoretică și o probă practică. Prin această acțiune se dorește dezvoltarea capacității de percepție a protecției civile ca ansamblu de activități cu caracter exclusiv umanitar, cunoașterea și aprecierea factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte. Totodată, se urmărește adoptarea comportamentului adecvat și cunoașterea modului de acțiune în cazul iminenței producerii sau al apariției unei situații de urgență, dar și formarea spiritului de solidaritate și implicarea individuală sau în echipă în acțiunile de prevenire și de intervenție în situații de urgență.
(C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




