Primul pas în demiterea lui Tănase de la șefia TVR

Comisiile reunite pentru buget, finanțe și bănci ale Camerei Deputaților și Senatului au dat ieri un aviz negativ contului de execuție bugetară al Societății Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2014, cu 20 de voturi „pentru” și două „abțineri” (UDMR).
Astfel, potrivit președintelui Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, Viorel Ștefan, avizul negativ va fi transmis comisiilor reunite pentru cultură și media ale Parlamentului, care urmează să stabilească data la care va fi convocată ședința comună. Avizul negativ dat de Comisiile pentru buget, finanțe și bănci reprezintă primul pas privind demiterea lui Stelian Tănase din funcția de președinte-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv).
La ședința comună a Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și Senatului au participat, din partea Societății Române de Televiziune (SRTv), Camelia Pătru, director al Departamentului Economic al SRTv, și Liviu Nicolescu, director al Direcției Studiouri Centrale din TVR.
Deputatul PNL Andreea Paul a anunțat ieri că liberalii nu vor participa la ședința comisiilor reunite pentru buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului în care s-a discutat raportul de activitate al TVR pe 2014, spunând că PNL „nu vrea să facă parte din plutonul de execuție a SRTv”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






