Prima etapă europeană a „Marelui Circ”

Marele Premiu al Spaniei, a 5-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, prima pe pământ european, va avea loc în week-end, pe „Circuit de Barcelona-Catalunya”.
Toată lumea așteaptă un nou duel între piloții de la Mercedes și cei de la Ferrari, Niki Lauda, președintele nemților, precizând că nu prea există diferențe între monoposturile celor două scuderii: „Ferrari aproape a anulat diferența. Cred că rivalii au îmbunătățit motorul cu 45 de cai putere. Estimarea mea este că au aceeași putere ca și Mercedes. Acum, diferența depinde de ce fac piloții”.
La Barcelona, piloții vor utiliza sistemul DRS în două zone. Prima este pe linia dreaptă dintre virajele 9 și 10, cu punctul de detecție poziționat înainte de intrarea în virajul 9, a doua fiind amplasată pe lunga linie dreaptă de start-sosire, cu punctul de detecție imediat după ieșirea din virajul 15. (L.P.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




