„Faust”, grand-opera la Brașov

Astăzi, de la ora 18.30, în sala Operei va avea loc spectacolul cu opera „Faust” de Ch. Gounod, scrisă pe un libret de Jules Barbier și Michel Carré, după drama cu același titlu a lui Johann Wolfgang von Goethe. „Faust”-ul montat de Opera Brașov a înregistrat un deosebit succes în cadrul turneului european din 2011 și a primit, în același an, premiul pentru regie în cadrul Galei Internaționale a Celebrităților de la Las Vegas. Invitatul special al spectacolului de sâmbătă este tenorul Robert Nagy, cel care a mai fost prezent pe scena lirică brașoveană, cel mai recent, anul trecut, în cadrul Galei de Operă a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet, ediția a XII-a. Robert Nagy a mai interpretat rolul Faust, printre altele, la Opera du Rhin Strasbourg (împreună cu Leontina Văduva) în 2001, la Bayerische Staatsoper Munchen, la Teatro dell’Opera di Roma, precum și la Frankfurt Opera în 2007. Alături de el, în distribuție se vor afla Cristina Radu (Margareta), Marian Rește (Mefisto), Alexandru Aghenie (Valentin), Asineta Răducan (Siebel), Cristina Roșu (Martha), Lorand Cristian (Wagner) și balerinele Alexandra Scriminț și Nicoleta Sasu. Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Cristian Oroșanu, regia artistică fiind semnată de Cristian Mihăilescu. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




