Politic
„Guvernul vrea să ucidă profesiile liberale”

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat ieri la Brașov, într-o conferință de presă, că actualul Guvern vrea să „ucidă profesiile liberale”, măsură de care ar urma să fie afectate peste un milion de persoane. „Executivul pregătește modificarea normelor de aplicare a Codului fiscal, în sensul că și cei care au profesii liberale, printre care avocații sau doctorii, să fie impozitați într-un regim similar oricărui salariat. Această măsură va avea ca efect distrugerea ideii de profesie liberală”, a declarat Gorghiu. Ea a mai spus că Executivul are în vedere și impozitarea retroactivă a acestei categorii de persoane: „Solicit Guvernului să renunțe la aceste intenții, înainte de a bulversa total sistemul”. (R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



