Condamnată pentru tentativă de omor

O femeie în vârstă de 45 de ani a fost condamnată definitiv, la Curtea de Apel Brașov, pentru omor calificat, după ce a înjunghiat de cinci ori, cu cuțitul, o tânără de 27 de ani, în timp ce se certau într-un magazin din Covasna.
În urma atacului, victima, rudă cu agresoarea, a fost transportată la spitalul din oraș, apoi a fost transferată la Sfântu Gheorghe, medicii reușind să-i salveze viața. Cuțitul cu care a atacat-o pe victimă avea lama de 6 centimetri.
Totul s-a petrecut pe 31 octombrie 2014, iar alaltăieri inculpata Erzsebet Ruzsa a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada de stat în arest preventiv, respectiv de la 1 noiembrie 2014 până la zi. Ea fusese condamnată în primă instanță, pe 25 februarie, la Tribunalul Covasna, la trei ani de închisoare, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, dar procurorilor li s-a părut prea mică pedeapsa, așa că au formulat apel, iar dosarul a ajuns la Brașov. Aici, magistrații au decis să desființeze sentința cu privire la reținerea circumstanței atenuante și individualizarea pedepsei închisorii și au dat o pedeapsă mai mare, de patru ani de închisoare. Pe latură civilă, inculpata nu are de plătit daune morale sau materiale, întrucât tânăra înjunghiată nu s-a constituit parte civilă. Pe de altă parte, făptașa a plătit costurile de transport cu ambulanța și de spitalizare încă din timpul judecății.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




