Pensionara care s-a judecat cu Poliția Brașov a câștigat în instanță

După patru amânări, magistrații Judecătoriei Brașov i-au dat câștig de cauză pensionarei din Brașov, de pe strada Șirul Livezii, care a contestat în instanță o amendă contravențională pe care a primit-o anul trecut, în baza unui proces verbal întocmit ilegal de un agent al Secției 2 Poliție, document semnat de un martor care nu cunoștea părțile și nici despre ce era vorba în conflict.
După cum ne-a povestit ulterior doamna Angela M., pensionara în cauză, la audierea judecătorească (din 10 aprilie 2015), pentru care a fost adus cu mandat, întrucât nu s-a prezentat atunci când a fost citat (în 27 februarie 2015), martorul a declarat că el, de fapt, a executat niște lucrări de renovare la Secția 2 și a semnat procesul-verbal la rugămintea polițistului, recunoscând că nu o cunoștea nici pe petentă, nici pe vecinul acesteia.
Astfel, potrivit deciziei judecătorești, „a fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria PA nr. 1953094/24.04.2014 întocmit de intimat (agentul de Poliție – n.r.). Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 de lei aplicată prin procesul verbal anulat”.
După ce a așteptat un an să i se facă dreptate, femeia nu a mai găsit de cuviință să se bucure.
„Deși știu că ar fi fost posibil, din diverse motive, să nu mi se dea dreptate, această sentință este una firească, normală. Este strigător la cer ca un om al legii să întocmească în birou un proces-verbal de constatare a unei fapte petrecute în afara secției, precum și să pui un meșter aflat întâmplător la Poliție, cu treabă, să semneze pe un document oficial, care l-ar putea băga în necazuri”, ne-a spus petenta.
Amintim că, în urma unui conflict pe care l-a avut cu un vecin, căruia i-a pus, la un moment dat, o mătură lângă ușă (pentru a-i sugera că ar trebui să și curețe mizeria lăsată pe zonele comune din imobilul în care locuiesc mai multe familii, în urma lucrărilor de amenajare interioară pe care vecinul le execută de mai bine de 10 ani), femeia, în vârstă de 72 de ani, s-a trezit cu o amendă, doar în baza unei sesizări, fără constatare la fața locului și declarații de la părțile implicate. Cel puțin nu de la persoana reclamată, respectiv Angela M. Mai mult, procesul-verbal a fost încheiat la o lună distanță față de momentul derulării faptelor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






