Expres

Un fost agent FBI, arestat în fata sediului CIA

A amenințat că aruncă în aer clădirea

  • logomytex.png
 

Un fost agent FBI a fost arestat în fata sediului CIA de la Langley (Virginia), după ce a amenințat că va arunca în aer clădirea cu ajutorul unei bombe.

Incidentul a avut loc săptămâna trecută, însă a fost făcut public abia acum, conform unor documente judiciare. Tunisia Davis, fostul agent FBI în cauză, este cunoscută pentru problemele mentale pe care le are. Joia trecută, ea a refuzat să oprească mașina la intrarea în sediul CIA, potrivit unei declarații din dosar. În vârstă de 39 de ani, Tunisia a amenințat agenții de securitate ca va arunca în aer sediul CIA cu ajutorul unei bombe. Ea este acum acuzată de agresiune, opunerea rezistenței în momentul arestării și ultraj.

Primele audieri au avut loc marți, iar judecătorul John Anderson a cerut transportarea sa la un centru medical din Texas, unde va avea loc și o evaluare psihiatrică. Davis nu a fost însă prezența la audierile de marți, întrucât a provocat un nou incident în momentul în care s-a încercat transportarea sa de la închisoare la tribunal, potrivit procurorilor. Conform mărturiei agentului CIA John Hardee, femeia a refuzat să oprească mașina la intrarea în sediu, apoi a dat radioul tare, s-a ridicat pe trapa și a început să danseze pe muzică. Davis s-a repezit apoi să ia arma ofițerului în timp ce era arestată, spunând că vrea să „moară din brutalitatea poliției”. Apoi, în timpul transportului către secția de poliție, Davis a lovit în mod repetat cu capul de peretele despărțitor al mașinii poliției. De asemenea, potrivit ofițerilor CIA, Davis a mai amenințat că va bombarda CIA și l-a acuzat pe Barack Obama că ar fi terorist.

Ajunsă la Agenția Națională de Securitate din Maryland, Davis a spus că a dorit doar să testeze securitatea CIA. Ea a pus incidentul pe seama problemelor psihice cu care s-ar confrunta.

Tunisia Davis a lucrat pentru FBI între 2004 și 2010.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeşte şi...
Close
Back to top button