Economic

Autoritățile vor să curețe piața de fermieri

  • article_435317_1.jpg
 

Antonio ZOTA

 

Teoretic, de la 1 mai, aceștia își pot vinde marfa în piețe numai dacă dețin un atestat de producător și un carnet de comercializare.

 

Începând cu 1 mai 2015, producătorii agricoli trebuie să dețină un așa-numit atestat de producător pentru a-și putea vinde marfa în piețele agroalimentare. Documentul, care înlocuiește certificatul de producător, conține informații detaliate atât despre cel care produce cât și despre exploatația acestuia. Concret, potrivit Legii piețelor (Legea 145/2014) care a intrat în vigoare în luna octombrie a anului trecut, atestatul conține informații precum numele producătorului agricol, denumirea produselor și suprafața de teren exploatată de acesta, respectiv efectivele de animale pe care le deține și pe care le-a înregistrat în registrul agricol. Actul, eliberat persoanei fizice care desfășoară activitate economică în sectorul agricol, este valabil un singur an și trebuie ștampilat și semnat semestrial de primarul comunei sau orașului pe teritoriul căruia are țăranul exploatația. Legea mai prevede că actul se poate acorda cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale, patronale sau sindicale din agricultură.

Totodată, fie că vând în piețe sau în târguri, la bucată sau engros, producătorii agricoli persoane fizice cu atestat de producător mai trebuie să dețină și un carnet de comercializare. Acesta se eliberează la cerere tot de către primarul pe a cărui rază de competență se află terenul, ferma sau gospodăria în care se obțin produsele vândute. Carnetul este unul cu elemente de siguranță speciale, tipărit exclusiv de către Imprimeria Națională și alcătuit din trei file. Fila conține, de fapt, trei foi semitransparente pe care se imprimă, ca la indigo, scrisul producătorului.

 

„Lege făcută pe genunchi”

Prima filă, care rămâne nedetașabilă la carnet, include datele privind identitatea producătorului agricol, informații privind suprafețele cultivate și structurile corespunzătoare pe specii precum și producțiile estimate a fi destinate comercializării, este semnată de primar și rămâne nedetașabilă la carnet. În ceea ce privește foile semitransparente, acestea se împart cumpărătorului, căruia îi revine prima filă, vânzătorului, iar cea de-a treia rămîne în carnet pentru a fi restituite, cu tot cu acesta, primăriei care l-a emis. 

Cu alte cuvinte, indiferent că are pe tarabă 100 de kg de ceapă sau numai trei legături, fermierul trebuie să noteze atent în carnețel câtă marfă a vândut și la ce preț, altfel, vine Ministerul Finanțelor și îl ia la întrebări în legătură cu banii obținuți la „negru”. Căci, nu-i așa?, aici este evaziunea mare, la fermierii care își cară marfa la piață cu Daciile vechi, nu la speculanții care vând lunar în piețe sute de kilograme de marfă, fără să emită nici un bon fiscal, deși legea îi obligă. Fermierul mic subminează economia de stat cultivând pe ascuns câteva rânduri de ceapă verde pentru a mai suplimenta pensia de mizerie aruncată aproape în batjocură de stat, nu zecile de tiruri cu marfă de contrabandă care nu este fiscalizată niciodată. Producătorul agricol care vinde săptămânal câteva ouă strânse din ciubăr dezechilibrează serios piața și nu mafia legumelor și fructelor care scapă de controalele fiscului. 

Agricultorii susțin însă că legea nu se poate aplica pentru că nu în toate județele s-au tipărit certificatele de producător, lucru confirmat, de altfel, și de către Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Activitatea noastră nu este blocată, dar lucrurile se tergiversează”, a declarat Elena Patriche, președintele Asociației Producătorilor Agricoli Galați, notează economica.net. Potrivit acesteia, la elaborarea Legii Piețelor nu s-a luat în considerare și părerea micilor fermieri, cei care, în mod teoretic, sunt beneficiarii acestui act normativ. „Legea nu este de comun acord cu cei direct implicați. Nu am fost consultați”, a spus aceasta. La rândul său, Mircea Croitoru, directorul Asociației legume Fructe Matca, a afirmat că „este o lege făcută pe genunchi, fără consultarea fermierilor. Noi nu avem timp să umblăm după toate aceste certificate și nu înțeleg de ce, dacă ai atestat de producător îți mai trebuie și certificat. Ce facem, spre exemplu, cu bătrânii care vor și ei să își vândă surplusul în piață”.

Potrivit Legii piețelor, „în cadrul structurilor de comercializare cu ridicata sau cu amănuntul este obligatorie organizarea de spații de vânzare distincte, care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deținătoare ale unui atestat de producător și ale unui carnet de comercializare”. „Procentul de alocare a spațiilor de vânzare este de minimum 40% din totalul spațiilor de vânzare existente”, se mai arată în lege. În realitate însă, în aproape nici o piață din România nu se întâmplă acest lucru, unul dintre motive fiind acela că producătorii nu au marfă suficientă. „Noi nu putem asigura marfă pentru 40% din suprafața pieței. Pur și simplu nu există atâtea produse, mai ales că țăranii nu vin în fiecare zi”, mai spune Patriche, potrivit căreia „și producătorii au carențele lor”. Măsura de a aloca 40% din suprafața unei piețe producătorilor locali ar fi trebuit să îi ajute pe agricultori să își vândă mai bine marfa, oferindu-le o identitate vizuală distinctă. În realitate, în lipsa unor prevederi clare, producătorii și administratorii piețelor se organizează cum pot.

 

„Suntem bătaia de joc a tuturor”

Nici fermierii din județul Brașov nu văd cu ochi buni birocratizarea activității lor. „Dacă am certificat de producător, de ce mai am nevoie și de carnet? În loc să mă ocup de câmp și de vânzare trebuie să am grijă de carnet. Dar pe importatori nu-i întreabă nimeni nimic? Cum au ajuns în luna aprilie în piață cartofi noi românești? Este un aranjament la nivel național să ne forțeze să ne vindem pământurile. Altfel, vom fi obligați să plătim impozite uriașe”, ne-a declarat C.V., un fermier din cartierul Stupini. La rândul său, altul este de părere că „întotdeauna fermierii au fost cei mai năpăstuiți în țara asta. Toată lumea spune vai ce bune sunt legumele românești, ce bun e laptele de la țară, ce bună e carnea naturală fără conservanți însă în mod real suntem bătaia de joc a tuturor. Asta este mentalitatea generală nu numai la nivel guvernamental ci și la nivel local, de piață, în relația client – producător”.

Nici M.C. nu vede cu ochi buni birocratizarea de la piață. „Toate chestiile astea sunt numai aranjamente în folosul magazinelor. De ce să meargă oamenii la piață să cumpere produse românești? Mai bine să se ducă la magazin că acolo sunt comisioanele și prețurile mari”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button